INTELLIGENT SOLUTIONS

22 aprilie, seara...
Telefoanele suna necontenit. Fiecare cauta pe fiecare, intrebari, nemultumiri, pesimism, optimism, ne luam de Steaua ca n-a castigat meciul, de individul de la cafenea ca ne-a dat afara, de femeia de serviciu de la scara care tipa ca vorbim prea tare si nu poate sa doarma, de pisicile care urla sexogen pentru aceasta perioada…ma intreb de cine Dumnezeu nu ne-am luat?!

Cu o noapte inainte somnul a cam tras chiul in ceea ce ne priveste. Era clar ca acum aveam ochii iesiti din orbite si tigarile se duceau una dupa alta. Ne uitam din nou pe foile de analiza. Nimic nou pe frontul de vest al hartiilor mazgalite cu enspe mii de pixuri si mototolite de atata studiu intens. Deveneam leninisti cu fiecare minut: “Invatati, invatati, invatati!!” – asta era fraza cel mai des auzita si simteam ca circumvolutiunile noastre pulseaza asemenea unei bucle de retroactiune: ce intra pe o ureche, iesea pe cealalalta!!

Acum era momentul cand fiecare dintre noi trebuia sa sustina o profesiune de credinta, sa treansceada conventionalul, sa isi verifice tensiunea si sa isi converteasca emotiile in curaj. Lipsea totusi ceva…acel ceva de care e uneori nevoie pentru a ne trezi din letargie, din starea de catalepsie care ne cuprindea vazand cu ochii…Et voila!!! Dupa lupte seculare care au durat 3 guri de tarie si o narghilea, mintile noastre, scotocind in ungherele cele mai absconse, au parte de probabil cea mai percutanta idee care ar fi putut vreodata veni cuiva ce participa la O.C. Incredibil, irefutabil, inimaginabil, apodictic, dionisiac si mii de tunete!! Cu asta ii terminam pe apolinicii din juriu…nu vad ce ar mai putea sa ne ia sansa de a merge mai departe!!

Inca o simulare a discutiilor, cautam potentiale intrebari care ne-ar fi puse, gandim raspunsuri pertinente, mai apar divergente…toate acestea constructive. Pe la 23:00 spunem ca e suficient…nu mai are rost sa discutam, mergem cu ceea ce stim, spunem ceea ce ne rasare prima data in minte si apelam la tehnicile razboinice ale lui Sun Tze si la intelepciunea Maestrului Zen…

Problema care ne macina acum: unde, cand, cum ne intalnim a doua zi dimineata? ( eram programati la 10:24 ). Adrian ,( adica moi ), Raluca 1, Raluca 2, Ionut si Victoria.

PS: si mai ales, cum ne imbracam? In stil hip-hop, hippie, buddha-bar sau la 4 ace? Nudul era exclus din start! Am stat juma’ de ora sa decidem cu privire la ora si locul intalnirii. I. si V. au considerat de cuviinta ca ajung mai usor de la Crangasi cu tramvaiul 41 pana la Piata Presei Libere…dar noi, ceilalti cum facem?? PPS: nu eram sigur ca I. se poate trezi asa devreme!!

R1: baaa, vin eu cu masina si va iau…Bun, dar pe unde ca pe la Natiunile Unite e full dimineata!

R2: nu-i bai, la 8 ma intalnesc cu Adrian la Unirea, luam metroul pana la Universitate, iar tu ne astepti in fata la Intercontinental cu masina pe avarie.

Pana aici totul pare ok…sa fie asa cum am hotarat. Nu suport lipsa de punctualitate am zis eu.

Noaptea pe la 3, cand urmaream “30 days of night” ( l-a vazut careva??? ) primesc mesaj de la Victoria: “Nu pot sa dorm, imi trec prin minte numai idei din proiect, nu pot sa ma rezum la 2 minute! Offff!! O iau razna!”

“Allmighty God !” mi-am zis…fata asta nu se calmeaza. Dintre toti, R2 si Ionut erau cei mai bine dispusi. N-aveau nici o treaba. Isi cunosteau rolurile si stapaneau foarte bine informatiile. De fapt toti le stapaneam foarte bine, dar starea de nervozitate era mai accentuata la unii. Noapte de pomina fara comentarii.

La 8 dimineata sunt la metrou la Unirea…R2 era de negasit. Si ma rupeau pantofii teribil ca nu-i purtasem decat de vreo 4 ori. La 8:10 apare R2 ( am spus cumva ca imi displace intarziatul? ), dam repede sa intram in compartiment si iesim in 5 minute la Universitate. R1 ne astepta…cum altfel? N-ati ghicit? Cu eterna si fascinanta fraza “am uitat tot” ( de fapt ea stia tot, dar asa avea impresia ). Pana atunci vreo 146576⁴⁵⁷ de telefoane la grupul de elita 2: Ionut si Victoria. Ei erau deja la locul cu pricina.

Pe la Aviatorilor ma trezesc dintr-odata cu tipete…un alcoolic la volan, conducand o autoutilitara era sa ne cam termine dupa un viraj brusc spre noi. Evident R1 era cea panicata si nu pot reproduce pretioasele cuvinte pe care le pronunta atunci.

Parcarea: evident la Sofitel. Unde gasim acum locatia preselectiilor? Intamplator cateva afise fluturau agatate de garduri. Le-am urmat si am ajuns la punctul zero al zilei. Nici tipenie in jur, numai cativa indivizi de la ADP, atrasi probabil de fetele din echipa, s-au oferit sa ne ajute sa gasim automatul de cafea, baile, o sala unde putem sta pana pe la 10:00 etc.

Primesc un telefon de la Corina, Executive PR la O.C., intrebandu-ne daca suntem inca pe drum…de unde, noi eram acolo de 40 minute. Ajungem in hol, confirmam prezenta echipei si ne asteptam randul…eram a 3-a. La vremuri noi, tot noi..in sensul ca din echipele dinaintea noastra faceau parte multe figuri cunoscute, care mai de care mai pitoresti si colorate. Primii intra asemenea porcului la taiere, extrem de incordati..ne transmit si noua starea. Dureaza 20 minute? De ce? Gata…i-a terminat, sigur noi vom fi tinuti mai mult timp. I-am vazut iesind cu capul in pamant. Deja noi ne gandeam la ce e mai rau. Intram frumusel in sala, cei trei domni respectabili ne asteptau ca la sacrificiu si incepem…da incepem frate, si da-i si lupta si lupta si da-i…parca nu eram noi!!! Am fost incredibili. Ce intrebari? Lasa intrebarile…la cat de pregatiti am fost nu mai era cazul sa ne verifice. In 10 minute eram deja entuziasmati.

Seara primesc mail de la organizatori anuntandu-ne vestea cea buna: “Felicitari echipei Effective Communication pentru calificarea in finala”.

Anunt pe fiecare, ii invit ziua urmatoare la o bauta si incepem sa ne gandim la ce anume ne-ar putea astepta in finala…euforia de moment anuleaza orice stare de oboseala. Greul de-abia acum incepe, pana acum au fost jocuri de gradinita.